COMPOZIȚIE
Substanțe active:
Ihtiol 150 mg.
Oxid de zinc 150 mg.
Unguent omogen de culoare cafenie.
INDICAȚII
Produsul medicinal veterinar este indicat la cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, câini și pisici, ca tratament adjuvant în infecții ale copitelor, ongloanelor (ulcere podale, panariții) sau ghearelor și în tratamentul abceselor, arsurilor, plăgilor cu diferite cauze, plăgilor chirurgicale, eczemelor și dermatitelor.
CONTRAINDICAȚII
Nu se utilizează în caz de hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienți. Nu se aplică pe mucoase.
REACȚII ADVERSE
Foarte rar au fost raportate iritații ale pielii și hipersensibilitate în urma utilizării produselor care conțin ihtiol.
Frecvența reacțiilor adverse este definită utilizând următoarea convenție:
- Foarte frecvente (mai mult de 1 din 10 animale care prezintă reacții adverse în timpul unui tratament).
- Frecvente (mai mult de l dar mai puțin de 10 animale din 100 animale).
- Mai puțin frecvente (mai mult de 1dar mai puțin de 10 animale din 1000 animale)
- Rare (mai mult de 1 dar mai puțin de 10 animale din 10 000 animale)
- Foarte rare (mai puțin de 1 animal din l 0 000 animale, inclusiv raportările izolate).
Dacă observați reacții grave sau alte efecte care nu sunt menționate în acest prospect, vă rugăm informați medicul veterinar.
SPECII ȚINTĂ
Cabaline, bovine, ovine, caprine, suine, câini, pisici.
RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ
Se aplică unguentul pe toate zonele afectate, acoperind leziunile.
TIMP DE AȘTEPTARE
Zero zile.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
A se păstra la temperatura mai mică de 25°C.
A se păstra în ambalajul original.
A nu se utiliza după data expirării marcată pe ambalaj. Data expirării se referă la ultima zi din acea lună.
Perioada de valabilitate după prima deschidere a ambalajului primar: 12 săptămâni.
Precauții speciale care vor fi luate de persoana care administrează produsul medicinal veterinar la animale:
Persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la substanțele active sau la oricare dintre excipienți trebuie să evite contactul cu produsul medicinal veterinar. Se va evita contactul cu ochii.
În cazul contactului accidental cu ochii, aceștia se vor spăla cu apă din abundență, se va cere sfatul medicului, caruia i se va prezenta prospectul sau eticheta produsului.
În cazul ingestiei accidentale se va apela la medic, căruia i se va prezenta prospectul sau eticheta produsului. La aplicarea produsului se vor utiliza mănuși de protecție sterile.
Utilizare în perioada de gestație, lactație sau în perioada de ouat:
Poate fi utilizat în perioada de gestație sau lactație.
lnteracțiuni cu alte produse medicinale sau alte forme de interacțiune:
Nu se cunosc.
PRECAUȚII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEȘEURILOR, DUPĂ CAZ
Medicamentele nu trebuie aruncate în ape reziduale sau resturi menajere.
Solicitați medicului veterinar sau farmacistului informații referitoare la modalitatea de eliminare a medicamentelor care nu mai sunt necesare. Aceste măsuri contribuie la protecția mediului.
AMBALAJ
Tub din aluminiu prevăzut cu membrană, conținând 40 g unguent.